Paradoxal, aparitia omului a constituit punctul de pornire al procesului de distrugere a echilibrului om-natura, de alterare a lui, si reprezinta cel mai perturbator factor al ordinii naturale din istoria Terrei. Natura este creatoare de viata, a asigurat existenta omului si a facut obiectul muncii sale. In acelasi timp omul a fost intr-o permanenta lupta cu fortele terifiante ale naturii, actionand sa le cunoasca, sa le subordoneze si sa le foloseasca semnificatiile in interes propriu. Astfel oamenii primitivi erau consumatori pasivi, locuind in pesteri sau alte adaposturi oferite de mediul natural, imbracandu-se cu piei, folosind obiecte si arme din lemn, piatra si os. Apoi oamenii au inceput sa cultive pamantul si sa creasca animalele, au descoporit si folosit focul, au inceput sa prelucreze fierul. Asa incepe “marea aventura a transformarii neincetate a naturii”. Epoca Renasterii a dus la o adevarata explozie a descoperirilor stiintifice si la cresterea interesului pentru studierea naturii si descifrarea tainelor ei. Daca Descartes spunea ca omul se manifesta ca un “stapan si posesor al naturii”, Francis Bacon intuia ca”daca vrei sa stapanesti natura, trebuie sa te supui ei”. Incalzirea globala a atmosferei din ultimul deceniu a dus la prefigurarea, in perspectiva anilor 2100, a unei adevarate “apocalipse climatice”. (M. Dutu – Tratat de dreptul mediului). De aici formularea si implementarea unei ecosofii “pentru ca maine sa fie ceea ce noi decidem sa facem, si nu ceea ce timpul va decide in locul nostru”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu