Minţim falsificând sau minţim …adeverind.?Minţim în mod conştient şi, câteodată, inconştient. Minţim din interes sau mintim nemotivat. Minţim candid, cu vădită seninătate şi inocenţă, minţim voit, cu sârg, cu neruşinare. Minţim vinovaţi sau nevinovaţi. Minţim pe faţă sau pe ascuns. Minţim prin exagerare, adăugare, inventare, dar minţim şi prin diminuare, omisiune, tăcere.Ralierea la adevăr nu este întotdeauna facilă sau urmărită în mod pragmatic. Sunt destule cazuri în care omul se adăposteşte (de lucruri, de alţii sau de sine) sub faldurile expresiei ticluite. Constatând că „invenţia” îi asigură confort, siguranţă şi succes, individul perseverează în acest sens, reiterând sau perfecţionând formula de ascundere, de inducere în eroare, de forţare a zăgazurilor imaginare.Sincer nu cred ca exista om care sa nu fi ascuns sau sa fi denaturat adevarul. VOI CE ZICETI?
Ce minciuni mai spunem azi?
Sa ne facem un obicei bun, in fiecare seara sa numaram minciunile pe care le spunem in fiecare zi. Le numaram pe degete ca in scoala: cate la mama si la tata, cate la seful, cate la profesor, cate prietenilor si inca cate si cate partenerului de viata? Acum sa adaugam si minciunile prin omisiune si minciunile pe care ni le spunem singuri. Cate s-au adunat? Si unde se mai gaseste sufletul nostru, in toata aceasta aritmetica?
Vedem de multe ori minciunile, capacitatea de a ne ascunde de adevar, ca pe o abilitate care ne salveaza de multe situatii ne placute. Vrem sa aratam lumii o alta fata a noastra, mai buna decat este de fapt, si atunci mintim. Nu vrem sa ne recunoastem greselile, si atunci mintim. Vrem sa obtinem cat mai mult, si atunci mintim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu